Telefonie

Serviciul de telefonie digitală propus de către InterConnect, are la bază tehnologiile SIP şi ENUM, aceleaşi tehnologii alese drept standarde de funcţionare pentru serviciile UMTS (generaţia a treia de telefonie mobilă), ele permiţând comunicarea multimedia între doi utilizatori atât prin intermediul unor medii de comunicaţii private (VPN, linii închiriate) cât şi prin intermediul celor publice, cum ar fi de exemplu reţeaua mondială Internet.

Arhitecturile bazate pe IP s-au dovedit pe parcursul ultimului deceniu singurele platforme în măsură să asigure atât diminuarea costurilor la ambele nivele – client şi operator, cât şi extinderea fără precedent a numărului şi tipurilor de servicii oferite clienţilor finali.

Avantaje

Abonaţilor InterConnect le este alocată o plajă de numerotaţie publică de tip PSTN care permite apelarea directă a abonatului din orice sistem de telefonie existent (PSTN, Internet, satelit).

Serviciul permite deasemenea o serie de facilităţi ca de exemplu utilizarea unui plan privat de numerotaţie sau apelarea folosind un număr scurt în interiorul reţelei proprii.

Cele mai importante avantaje pentru client sunt date chiar de tarifele reduse ale serviciului şi de controlul în timp real al traficului efectuat. Convorbirile realizate în reţeaua InterConnect sunt gratuite indiferent de locaţia geografică a celui apelat, iar pentru apelurile naţionale şi internaţionale a fost aleasă o grilă de tarife competitivă. Iată câteva exemple:

Destinaţia Preţ (EURO)
Prețurile nu includ TVA și se plătesc în RON la cursul BNR din ziua facturării.
Romtelecom Local 0.019
Romtelecom Interurban 0.025
Orange Romania 0.085
Vodafone Romania 0.085
Cosmote Romania 0.085
Zapp 0.1
RDS 0.025
UPC 0.025
Vodafone fix 0.025

Un alt avantaj important este dat de portabilitatea numărului. Datorită acestuia serviciul InterConnect nu poate fi catalogat ca fiind un serviciu de telefonie fixă deoarece orice conexiune online la Internet poate asigura condiţiile de funcţionare necesare acestui serviciu, indiferent de locaţia geografică sau de furnizorul de servicii IP.

Servicii integrate pentru orice nevoie

Serviciile pe care le oferim acoperă toate necesităţile tale de comunicaţie: conexiuni la Internet, transporturi de date la nivel naţional, telefonie fixă, web hosting, colocare de echipamente, hosting maşini virtuale.

Serviciile InterConnect


MediaCenter

Vrei să asculți postul tău favorit de radio? Vrei să îți faci prieteni? Poate să te și joci on-line? MediaCenter îți face viața mai uşoară și concentrează ceea ce ție îți place într-o singură pagină de internet!

Detalii MediaCenter


  • BGP Comunități pentru controlul anunţurilor prefixelor clienților.
  • Grafice de trafic Monitorizarea conexiunii cu ajutorul graficelor de trafic.
  • Looking Glass Verificarea rutelor disponibile atât metropolitane cât și internaționale.